ZILELE IMNULUI NATIONAL 2017
10.08.2018 in Damila in presaLa 169 de când, pe locul actualului Parc Zăvoi, râmnicenii intonau, pentru prima dată într-un cadru oficial, Imnul 'Deșteaptă-te, române!', strămoșii lor, locuitorii de astăzi ai municipiului, au marcat cum se cuvine acest eveniment de anvergură națională, dovedind, încă o dată, că știu să aprecieze istoria bogată a comunității lor și să se bucure de moștenirea lăsată. Au fost trei zile minunate de sfârșit de iulie, cu o vreme frumoasă precum sufletele zecilor de mii de spectatori care au participat la multiplele manifestări organizate special cu această ocazie: concerte de muzică populară și pop-rock, un spectacol de lasere, focuri de artificii, un festival de film românesc, un târg al meșterilor populari din întreaga țară, expoziții de artă plastică și fotografică, concerte de muzică clasică, spectacole de teatru, competiții sportive pentru toate vârstele și multe altele.
sursa: www.agerpres.ro
În data de 29 iulie 2017 se împlinesc 169 de ani de la intonarea imnului naţional al României – „Deşteaptă-te, române!”, ce s-a desfăşurat pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, în parcul „Zăvoi”. Evenimentul este, an de an, sărbătorit cu fast de vâlceni. Primăria Râmnicu Vâlcea a pregătit un program special şi pentru anul acesta, manifestările urmând să se desfăşoară pe parcursul a patru zile. Costurile estimate pentru desfăşurarea „Zilelor Imnului la Râmnicu Vâlcea” se ridică la suma de 92.400 lei. De asemenea, pentru organizarea concertelor, firma Damila a oferit un sprijin de 20.000 de euro, fiind achiziţionate scenotehnica, instalaţia de sunet, instalaţia de lumini şi proiecţia video pentru spectacole. De asemenea, tot din banii donaţi de firma respectivă se vor organiza şi spectacole de lase şi artificii.
sursa: www.gazetavalceana.ro
Au fost trei zile minunate de sfârşit de iulie, cu o vreme frumoasă precum sufletele zecilor de mii de spectatori care au participat la multiplele manifestări organizate special cu această ocazie: concerte de muzică populară şi pop-rock, un spectacol de lasere, focuri de artificii, un festival de film românesc, un târg al meşterilor populari din întreaga ţară, expoziţii de artă plastică şi fotografică, concerte de muzică clasică, spectacole de teatru, competiţii sportive pentru toate vârstele şi multe altele.
Se cuvin aduse mulţumiri şi tuturor sponsorilor care au făcut posibilă punerea în scenă a acestui program diversificat şi cu precădere sponsorului principal al evenimentelor, firma Damila, care, cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate, a făcut un cadou deosebit tuturor vâlcenilor.
sursa: www.evenimentvalcean.ro